DESPRE NOI

Organizația PNL Neamț face parte din Partidul Național Liberal, care are o istorie politică de peste 140 de ani. Din rândurile liberalilor nemțeni a făcut parte Nicu Albu, unul dintre cei mai performanți primari pe care i-a avut România.

Nicu Albu a fost unul din cei mai destoinici primari pe care i-a avut municipiul Piatra Neamţ, care a reuşit să schimbe faţa oraşului la început de secol XX, multe dintre realizările lui dăinuind şi astăzi în acest municipiu.

Nicu Albu a fost prefect în două mandate (1885-1888 şi 1895-1899), primar al Pietrei între 1901-1904 şi în 1907, deputat între 1891-1895, senator între 1905-1907 şi 1907-1908. Și nu doar de numele lui Nicu Albu se leagă istoria organizației liberale din Neamț. De-a lungul anilor, liberalii nemțeni au reprezentat cu responsabilitate și competență cetățenii din Neamț indiferent de funcțiile pe care le-au ocupat sau au fost aleși de cetățeni.

Organizația PNL Neamț este condusă de deputatul Mugur Cozmanciuc. Mugur Cozmanciuc a fost numit președinte interimar al filialei PNL Neamț în luna august 2014, iar în luna februarie 2016 a fost ales președinte de drept. La momentul numirii sale, PNL se afla la un scor de 10% și avea în tot județul doar 3 primari, din numărul total de 78. La alegerile europarlamentare din luna mai 2014, PNL Neamț a obținut 13.745 de voturi (10,62%), PDL 11.667 de voturi (9,29%) în timp ce PSD fusese votat de 54.531 de nemțeni (43,15%).

Dacă în turul I candidatul susținut de PNL, Klaus Iohannis, a obținut 50.604 voturi, iar Victor Ponta 110.394 de voturi, în turul al doilea Klaus Iohannis a fost preferat de 115.866 de persoane, în timp ce Victor Ponta a fost votat de 141.356 de alegători din județ.

Anul 2016 a fost unul plin de provocări pentru președintele PNL Neamț, cât și pentru restul echipei. Cele două cicluri de alegeri, locale și parlamentare, au necesitat din partea tuturor o doză mare de energie și organizare. Dar asta s-a văzut în rezultate, cel puțin la alegerile locale. în urma muncii depuse după alegerile locale Partidul Național Liberal Neamț are în prezent 25 de primari și s-a poziționat pe locul 11 în topul rezultatelor obținute în rândul filialelor PNL din toată țara.

Prin prisma scorului înregistrat la votul pentru Consiliile Județene – 36,17% – PNL Neamț s-a clasat în pe locul 11, înaintea sa aflându-se 7 organizații din Ardeal sau Bucovina (Alba, Suceava, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Caraș-Severin – ultima dintre ele la 0,02% distanță), 2 din Muntenia (Călărași, Ilfov) și una din Moldova (Botoșani).

De asemenea, în urma alegerilor locale din data de 5 iunie PNL Neamț are în prezent 25 de primari, 19 viceprimari, 368 de consilieri locali și 14 consilieri județeni. Numărul de voturi primite de PNL Neamț la CJ a fost de 75 075, superior celui primit de Klaus Iohannis în primul tur al prezidențialelor – 50 604 – și inferior celui primit de Klaus Iohannis în al doilea tur al prezidențialelor – 115 866.
La cel de-al doilea ciclu de alegeri, la cele parlamentare, președintele PNL Neamț a deschis lista candidaților liberali la Camera Deputaților. La alegerile parlamentare, din data de 11 decembrie, organizația PNL Neamț a obținut doi deputați, Mugur Cozmanciuc și Laurențiu Leoreanu, dar și un senator – Eugen Țapu Nazare.

Activitatea politică și administrativă a ca fost una susținută și intensă pentru membrii echipei PNL Neamț. Și la alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019 echipa PNL Neamț a obținut încrederea nemțenilor, care au votat echipa liberală, în procent de 27,68%.

Toți nemțenii care vor să se alăture echipei PNL Neamț sunt așteptați! Orice persoană care are inițiativă, proiecte și viziune pentru un Neamț modern este așteptat să facă echipă cu liberalii din Neamț.